Renovari si amenajari interioare

Amenajările interioare se ocupă de partea de decorare a caselor, spaţiilor comerciale sau a birourilor, a spaţiului în care ne petrecem cel mai mult timp. De aceea acest spaţiu trebuie să ne ofere confort şi senzaţie plăcută. Amenajarea interioară presupune includerea sistematică a forţelor proprii şi a ideilor clienţilor noştrii pentru a transforma un apartament, o casă sau un birou într-un loc ideal în care să-ţi petreci timpul şi activităţile zilnice fără a fi influenţat negativ de aspectul ambiental.

 

Prin colaborarea cu arhitecţi şi designeri interiori cu experienţă, ne străduim să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor clienţilor noştrii venind cu idei inedite şi în tendinţe. Ca ingredient obligatoriu al reţetei noastre, folosim calitate la cele mai înalte standarde.

Acest aspect, ne-a făcut remarcaţi de-alungul timpului în ochii clienţilor, specialiştii noştrii îndreptându-se întotdeauna spre lucrul bine făcut şi la termenul stabilit.

Acoperim o gamă largă de lucrări de finisaje, astfel încât să vă bucuraţi din plin de produsul finit, fără stresul preliminar de a angaja diferite echipe pentru fiecare operaţiune în parte.

 

Dintre lucrările desfăşurate enumeram următoarele:

  • Demolări şi decopertări
  • Tencuieli interioare
  • Turnare sapă de egalizare, șapă autonivelantă
  • Zidărie cărămidă, BCA
  • Zidărie cărămidă sticlă – Nevada
  • Pereţi gips-carton pe structură metalică sau lipit cu adeziv
  • Tavane false pe structură metalică
  • Tavane casetate
  • Termoizolaţii pereţi
  • Zugrăveli şi vopsitorie
  • Montare tapet
  • Montare parchet, gresie, faianţă, granit, marmură, mochetă, etc.
  • Montare uşi interior – exterior
  • Montare obiecte sanitare, mobilier, electrocasnice, s.a.
  • Decoraţiuni personalizate: pictură
  • Alte lucrări specifice.